Garda de Coastă și Poliția de Frontieră ar fi fost alertate, miercuri dimineață, în jurul orei 07.00, că la aproximativ 25 de mile în larg, între Sulina și Canalul Bîstroe, s-a produs o explozie la o navă de marfă sub pavilion Togo. Ancheta este condusă de reprezentanți ai ANR.
Se pare că este vorba de o explozie la sala motoarelor a navei, după ce aceasta ar fi lovit o mină marină.
UPDATE: 12 marinari au fost evacuați, unul din ei a făcut atac de panică. Au fost așteptați de o ambulanță în Portul Sulina și transportați la spital.
UPDATE:
Reprezentanții Gărzii de Coastă au transmis că în data de 20.09.2023, la ora 06.50, urmare a unui mesaj de urgență “MAYDAY”, transmis in CH 16 VHF, de către o nava comercială prin care informează că a avut loc o explozie la bord, M.R.C.C a declanșat o operațiune S.A.R. pentru salvarea echipajului acesteia. La acțiunea de salvare a participat un mijloc de mobilitate din cadrul Gărzii de Coastă și o navă specializată SAR din cadrul ARSVOM. Toți membrii de echipaj au fost aduși în siguranță în portul Sulina, la bordul navei ARSVOM. Cercetările sunt desfășurate de către Autoritatea Navală Română.
UPDATE:
Autoritățile iau măsuri pentru a evita scufundarea navei, urmând să se demareze o anchetă privind natura exploziei. De precizat că sunt multe nave care așteaptă să intre în canalul Sulina, acestea trebuie informate, astfel încât să-și ia măsuri de siguranță.
UPDATE:
O navă civilă ar fi fost afectată de explozie.
Update:
Echipajul navei este audiat.
Video:
Video:
UPDATE:
O navă sub pavilion Togo, ce transporta ciment, a raportat la ora 6.50 o explozie la compatimentul maşină şi a solicitat abandonul navei. Acesta se afla la aproximativ 7 Mm est de Sulina. Autoritatea Navală Română, prin intermediul MRCC a solicitat de urgenţă asistenţa navei ARSVOM SAR Ares şi a unei nave aparţinând Politiei de Frontieră pentru salvarea celor 12 membri de echipajului. Salvatorii au ajuns imediat la locul incidentului, iar echipajul a fost preluat în siguranţă şi transportat în Portul Sulina. Nava cargo SEAMA, ce are o lungime de 90m şi 14m lăţime este ancorată în acest moment şi se încearcă salvarea ei. Navigaţia pe braţul Sulina nu este afectată. Nava sub pavilion Togo a ajuns în rada Portului Sulina în data de 12 septembrie şi aştepta intrarea pe canalul Bîstroe. Autoritatea Navală Română face cercetări pentru a stabili cauzele producerii acestui eveniment.
UPDATE:
,,Cu privire la situația navei comerciale Seama, sub pavilion Togo, care a raportat o explozie la bord în cursul dimineții de 20 septembrie, în jurul orei 6.50, conducerea Statului Major al Forțelor Navale a ordonat, conform procedurilor operaționale, trimiterea către raionul maritim Sulina, pentru a acționa în sprijinul autorităților civile responsabile de intervenție și pentru cercetarea raionului, a puitorului de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” 274, cu o grupă de scafandri EOD la bord. Nava militară a plecat din portul militar Constanța în jurul orei 08.15.
De asemenea, un elicopter IAR-330 Puma din serviciul de căutare-salvare, din dotarea Forțelor Aeriene Române, este pregătit pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu să intervină, în funcție de solicitări.
Planurile de activități și procedurile operaționale ale Forțelor Navale Române au fost adaptate rapid la situația actuală de securitate, odată cu declanșarea războiului din Ucraina în luna februarie a anului 2022, pentru a răspunde eficient la un mediu divers de amenințări în spațiul maritim, contribuind astfel la asigurarea securității colective a Alianței Nord-Atlantice.
Forțele Navale Române desfășoară în permanență de monitorizare în Marea neagră, cu nave militare, elicoptere IAR-330 Puma Naval, drone de cercetare maritimă, detașamente de scafandri de luptă EOD (specializate în lupta contra dispozitivelor explozive) și prin Centrul de Date pentru Lupta contra Minelor din subordinea Direcției Hidrografice Maritime”, au transmis reprezentanții MApN.