Alegeri localeConsilierii județeni au votat împotriva proiectului privind retragerea Unității Administrativ Teritoriale Județul Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă. Liberalul Stelian Gima a explicat votul negativ celor prezenți la ședință.În schimb, consilierul județean Claudiu Palaz, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, a susținut retragerea din ADD. Proiectul privind retragerea județului Constanța din Asociație a fost respins pentru a treia oară.Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, candidat pentru un nou mandat din partea Partidului Umanist Social Liberal, a anunțat că instituția pe care o conduce are în plan demararea unui studiu de oportunitate pentru realizarea unei rețele de trenuri metropolitane. Dacă proiectul va fi concretizat, trenurile metropolitane ar urma să preia o parte a transportului de călători spre și dinspre municipiul Constanța, pe mai multe relații: Mangalia – 2 Mai, Năvodari – Corbu și Medgidia – Cernavodă.Mihai Lupu a mai precizat că, dacă proiectul va trece de aceste prime etape, va fi organizată și o dezbatere publică.Candidatul independent pentru funcția de primar și cea de consilier în cadrul Consiliului Local Constanța, Felicia Ovanesian, face câteva referiri la sistemele – Imobiliar și Medical.Ovanesian aduce la cunoștința opiniei publice intenția de a construi un sediu nou pentru Primăria Constanța, astfel ca aceasta să nu mai fie nevoită să plătească chirie unor privați. De asemenea, în programul său de proiecte imobiliare, Ovanesian mai prevede reabilitare a clădirilor din centrul vechi al orașului. În privința sistemului medical, Felicia Ovanesian își propune printre altele, continuarea proiectului Spitalului de Oncologie și Cardiologie și atragerea de fonduri europene pentru asigurarea construirii de noi spitale în Constanța.Alegeri europarlamentareEuroparlamentarul liberal Daniel Buda, candidat pe lista comună a PSD – PNL pentru un nou mandat la alegerile din 9 iunie, va milita în continuare pentru ca autoritățile locale și regionale să aibă acces la fondurile europene, necesare pentru modernizarea infrastructurii și a serviciilor publice. Cu bani europeni, regiunile țării se dezvoltă în mod unitar, spune Daniel Buda, subliniind importanța scrutinului european.Nicolae Ştefănuţă, candidat independent pentru un nou mandat de eurodeputat, solicită mai multă transparență din partea autorităţilor în privința pericolelor externe şi a dotărilor militare ale României. Comunicarea în rândul tinerilor este importantă, spune el, iar informarea privind situația externă trebuie să fie corectă, subliniază Nicolae Ștefănuță.La rândul său, Dacian Cioloş, primul pe lista de candidați ai partidului REPER pentru Parlamentul European, crede că Europa viitorului va oferi prosperitate, dacă statele membre vor fi capabile, pe termen scurt, să ofere securitate și siguranță.Eurodeputatul UDMR, Iuliu Winkler – candidat pentru un nou mandat la alegerile europene din 9 iunie – consideră că la nivelul Uniunii Europene este nevoie de o schimbare în ceea ce privește elaborarea politicilor publice care ar trebui să aducă beneficii cetățenilor. În opinia sa, este important să se vorbească mai mult despre viziunea comunităţii şi gradul de suportabilitate în contextul reformelor care nemulţumesc o mare parte a cetăţenilor europeni.Preşedintele Partidului S.O.S. România, Diana Şoşoacă, în calitate de candidat la alegerile europarlamentare, susţine, într-un comunicat de presă, că se va implica în obţinerea de fonduri europene pentru construcţia de autostrăzi, sisteme de irigaţii şi construirea Canalului Dunăre-Bucureşti.Senatoarea îşi propune să facă demersuri pentru dezvoltarea Portului Constanţa, pentru reindustrializarea României și crearea de noi locuri de muncă, notează reporterul nostru, Dana Georgescu.Petre Costea candidează din partea AUR la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc duminică, 9 iunie. El spune că reprezentații AUR vor promova, în legislativul european, interesele cetăţenilor români care muncesc în străinătate.Redactor: Cezar Colimitra / Editor online: Doina Sîrbu
in
Actualitate
AGENDĂ ELECTORALĂ | Alegeri locale şi europarlamentare
Radio Constanta
Radio Constanta a fost infiintat la 21 ianuarie 1990. Ne ascultați pe 100,1 FM, 90,8 FM Eforie, 93 FM Tulcea si 106,2 FM Sulina, 909 și 1530 AM
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.