Afaceristul Ștefancu, din dosarul interlopului NAS, vrea să-l întâmpine pe Moș Crăciun în libertate

Silviu Ștefancu, proprietarul sediului în care RAR Constanța își desfășoară activitatea, a început să simtă spiritul sărbătorilor de iarnă și speră să-l aștepte pe Moș Crăciun în libertate. Numai că, nu se preconizează prea curând ieșirea din penitenciar, unde mai stă, cel puțin până la finele acestei luni. Ștefancu contestă măsura arestului preventiv, însă magistrații l-au menținut după gratii. Precizăm că Ștefancu a fost arestat preventiv într-un dosar de droguri de mare risc. Mai mulți inculpați sunt acuzați că ar fi procurat cocaină din Guyana Franceză și ar fi transportat-o, prin intermediul unor cărăuși, în Olanda, Franța si România, pentru a fi vândută către consumatori.Silviu ȘtefancuAtât judecătorii Tribunalului, cât și cei de la Curtea de Apel Constanța au decis să-l mențină în arest preventiv pe afaceristul Silviu Ștefancu și pe acoliții lui. Decizia a fost dată de instanța de fond la finalul lunii octombrie, menținută de Curtea de Apel pe 8 noiembrie. Zilele acestea, mai exact pe 13 noiembrie, Ștefancu și partenerii lui de infracțiuni au contestat, din nou, măsura, urmând ca Tribunalul să decidă, pe 22 noiembrie, dacă mențin arestul preventiv sau nu. Oricare ar fi soluția, ea va putea fi contestată.Polițiștii BCCO Constanța și procurorii DIICOT au destructurat, la începutul lunii aprilie, o rețea care se ocupa cu trafic internațional de droguri de mare risc, trafic intern de droguri de mare risc, finanțarea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, proxenetism și furt calificat. Printre ei se afla și afaceristul Silviu Ștefancu. O parte dintre ei au fost arestați preventiv, pe 7 aprilie 2023. Ștefancu, mai târziu, mai exact pe 18 aprilie, după Paște, când s-a predat autorităților. De atunci, a mai văzut lumina zilei doar din spatele gratiilor. Și va mai sta o lună, cel puțin. Procurorii au cerut prelungirea arestului preventiv, iar magistrații au admis cererea.Reamintim că polițiștii BCCO Constanța și procurorii DIICOT au destructurat o rețea care se ocupa cu trafic internațional de droguri de mare risc, trafic intern de droguri de mare risc, finanțarea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, proxenetism și furt calificat. S-a lăsat cu percheziții și cu 12 persoane reținute. Magistrații au dispus arestarea preventivă a unora dintre ei, printre care și Alexandru Ciocan, zis NAS.  În luna ianuarie 2022, în județul Constanța, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat, format inițial din 3 persoane, la care ulterior, ar fi aderat alte 12 persoane. Membrii grupului ar fi procurat cocaină din Guyana Franceză și ar fi transportat-o, prin intermediul unor cărăuși, în Olanda, Franța si România, pentru a fi vândută către consumatori. În luna aprilie 2022, în urma cooperării polițienești cu autoritățile din Franța, pe aeroportul Orly, din Paris, a fost identificat unul dintre cărăuși, în timp ce transporta peste 1 kilogram de cocaină, pe relația Guyana Franceză – Paris – Olanda – România.S-a reținut că 4 dintre membrii grupării ar fi racolat 5 femei, în scopul determinării sau înlesnirii practicării prostituției în România, Germania, Austria, Elveția și Belgia. De asemenea, 4 dintre membrii grupului infracțional ar fi săvârșit 3 infracțiuni de furt calificat, sustrăgând sume de bani din casa de bani, dar și alte bunuri dintr-o societate comercială, din județul Constanța, precum și 2 furturi de mărfuri din tiruri. După declanșarea acțiunii, s-a solicitat emiterea unui nou mandat de percheziție, având ca obiect un container, aflat în incinta Portului Constanța Sud-Agigea și în interiorul căruia au fost descoperite bunuri electrocasnice și de îmbrăcăminte noi, a căror proveniență nu a putut fi justificată. În urma perchezițiilor efectuate, au mai fost ridicate aproximativ 50 de grame cocaină, 18.000 de euro, 35.000 de lei, 1.200 de dolari, bunuri destinate cântăririi, porționării și ambalării drogurilor, 31 de telefoane mobile, 39 de cartele SIM, un laptop, înscrisuri și alte bunuri cu valoare probatorie. Precizăm că Ștefancu este afaceristul care a închiriat sediul din Agigea către RAR Constanța. Registrul Auto Român s-a mutat aici de pe Eliberării, acolo unde și-a desfășurat activitatea mai mulți ani.sediu RARPrimăria Constanța le-a dat, inițial, termen de evacuare 31 iulie 2022, însă conducerea RAR Constanța a cerut, și a și obținut, o prelungire, astfel că noul termen a fost stabilit pentru 15 septembrie 2022. După ce a organizat licitația în vederea închirierii unui imobil-teren şi hală, o singură firmă a venit cu câteva oferte pentru sediu: în Constanța, Năvodari și Agigea.sediul RARDupă evaluarea propunerilor, a fost luată decizia ca noul sediu să fie la Agigea, pe strada Dimitrie Paciurea, nr. 64, al afaceristului Silviu Ștefancu, care a fost implicat, în urmă cu trei ani, într-un mega scandal sângeros, ce a avut loc într-un club.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories