Adela Popescu revine în muzică cu o piesă fresh. Va colabora cu o super artistă din țară

Adela Popescu revine în muzică! Îndrăgita actriță este cunoscută pentru vocea sa suavă încă de când se afla la începuturile carierei și cânta în seriale. Surpriza însă este faptul că Elena Gheorge este cea care va lansa o melodie minunată alături de buna sa prietenă Adela. Anunțul i-a uimit pe fanii care s-au arătat extrem de entuziasmați de colaborarea inedită.În 2002, Elena Gheorghe și Adela aveau în plan să lanseze un album de muzică pop-dance compus de Bobby Stoica de la Voltaj, însă soarta avea să le pregătească celor două drumuri complet diferite, dar pline de strălucire. După un an în care au reușit să lanseze doar o singură piesă, din cauza programului aglomerat al trupei Voltaj, care erau în turnee tot timpul, membrii trupei Mandinga au contactat-o pe Elena. Motivul a fost prestația impresionantă a Elenei la Balul Bobocilor. Astfel, Elena a decis să se alăture trupei Mandinga, având în vedere că era unul dintre puținele proiecte în care se cânta cu instrumente într-un format complet live. Ulterior și Adela a început să joace în seriale, iar de acolo viața lor a căpătat noi orizonturi.Recent însă, cele două prietene din copilărie au decis să le facă fanilor o mega surpriză și să lanseze o melodie împreună. Melodia se va auzi pe scena de la Sala Palatului unde cele două vor cânta piesa spre deliciul fanilor care așteaptă nerăbdători să le vadă. Elena a dezvăluit totul pe rețelele de socializare într-un mesaj emoționant. „Am cunoscut-o pe Adela Popescu în 2001 la Festivalul de la Mamaia unde concuram individual, eram mezinele concursului. Ne-am împrietenit repede și am hotărât să ne facem o trupă un an mai târziu. Am bătut la ușa mai multor compozitori printre care și a lui Marius Moga, însă nu s-a concretizat nimic pentru că Dumnezeu avea alte planuri cu fiecare dintre noi. Eu aveam să ajung solistă a trupei Mandinga, iar Adela actriță în cele mai iubite telenovele din România. Ne-am bucurat una de succesul celeilalte și am rămas prietene.Acum 2 luni, într-o noapte când mă gândeam la show-ul de la Sala Palatului mi-a venit ideea de a o invita pe Adela nu doar să-mi fie alături ci să cânte cu mine așa cum ne-am fi dorit încă de acum 22 de ani :). Am luat caietul de notițe și am scris ideea acestei piese, așa s-a născut “Îți mulțumesc pentru că ești”. Această piesă este scrisă cu gândul la oamenii din viața noastră pe care îi poți număra pe degetele de la o singură mână, dacă ai noroc poate de la două, acei oameni care te iubesc necondiționat.”, a transmis artista, scrie click.ro.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
9:21 pm, aprilie 13, 2024
temperature icon 15°C
cer fragmentat
Humidity 65 %
Pressure 1023 mb
Wind 10 Km/h
Wind Gust: 10 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:24 am
Sunset: 7:46 pm
Close

Close
Navigation
Categories