Actrița Ramona A. Niculae, de la Teatrul de Stat Constanța, a obținut premiul UNITER la categoria „Cel mai bun debut” pentru rolul Crina din producția TSC, spectacolul „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia” de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu.Este al patrulea an consecutiv când Teatrul de Stat Constanța este nominalizat la UNITER și al treilea premiu pentru debut în acești 4 ani care ajunge în teatrul nostru! – a scris pe pagina de facebook directorul instituției de cultură de la malul mării, Erwin Șimșensohn.Teatrul de Stat Constanța s-a aflat pe lista nominalizărilor UNITER și la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar”, pentru rolul Cristi din același spectacol, jucat de actorul Ștefan Mihai.Cea de-a XXXII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER a avut loc, în această seară, la Teatrul Național din București.Mari artişti ai scenei româneşti au fost recompensaţi în cadrul evenimentului.Distincţii speciale pentru întreaga activitate au fost acordate actorilor Oana Pellea şi Dan Condurache, regizorului Petrică Ionescu, scenografei Viorica Petrovici şi criticului Miruna Runcan.Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru” pentru o carieră excepţională i-a fost acordat lui Valer Dellakeza, actor al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, iar premiul preşedintelui UNITER a revenit Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.Cele 15 categorii la care au fost acordate premii sunt: Cel mai bun debut, Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, Cea mai bună scenografie, Cel mai bun actor în rol secundar, Cea mai bună actriţă în rol secundar, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriţă în rol principal, Cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintile”), Cel mai bun spectacol, Cel mai bun critic de teatru (Premiul „George Banu”), Cel mai bun text românesc montat în premieră absolută.Anul acesta, au fost introduse patru noi categorii de premii: Cel mai bun spectacol de teatru de animaţie/teatru pentru copii; Cea mai bună muzică originală şi sound design, Cel mai bun video design, Cel mai bun lighting design.Din juriul acestei ediţii a galei UNITER au făcut parte actorul Richard Balint, regizorul Alexandru Berceanu, scenografa Viorica Petrovici şi criticii de teatru Maria Zărnescu şi Doru Mareş.Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: TSC
in
Actualitate
Actrița Ramona A. Niculae, de la Teatrul de Stat Constanța – premiul UNITER pentru „Cel mai bun debut”

Tags: Constanta

Radio Constanta
Radio Constanta a fost infiintat la 21 ianuarie 1990. Ne ascultați pe 100,1 FM, 90,8 FM Eforie, 93 FM Tulcea si 106,2 FM Sulina, 909 și 1530 AM
ALTE STIRI
Newsletter
Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta
EVENIMENTE CONSTANTA
PRIMARIA CONSTANTA
No Content Available
ULTIMELE STIRI
Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.