Acțiune cu radare în Năvodari! Amenzi și permise suspendate

foto: IPJ Constanța Acțiune cu radare în orașul Năvodari! 
 

La data de 23 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat o acțiune pentru desfășurarea unui trafic rutier în siguranță, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.

Acțiunea s-a derulat pe principalele artere de circulație, unde au fost amplasate aparate de măsurare a vitezei.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 220 de persoane și au fost verificate 197 de vehicule, informează IPJ Constanța. 

De asemenea, 47 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 3 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, dintre care 59 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, și 2 la Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de 34.000 de lei.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 13 permise de conducere, dintre care 11 pentru depășirea limitei legale de viteză.

De asemenea, au fost retrase trei certificate de înmatriculate și au fost constatate două infracțiuni.

Astfel, la data de 23 martie a.c., polițiștii au identificat un bărbat, de 51 de ani, care a condus un utilaj agricol neînmatriculat, pe D.J. 226A, în satul Râmnicu de Jos, a mai punctat sursa citată. 

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Citește și:

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Zeci de șoferi au rămas fără permis de conducere (GALERIE FOTO)

Sursa: ZiuaConstanta.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
7:50 pm, aprilie 29, 2024
temperature icon 16°C
cer acoperit de nori
Humidity 74 %
Pressure 1024 mb
Wind 26 Km/h
Wind Gust: 51 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 5:59 am
Sunset: 8:06 pm
Close

Close
Navigation
Categories