A murit Dan Voicilă, unul dintre cei mai mari comentatori radio din România

Dan Voicilă a murit la vârsta de 85 de ani. Acesta s-a stins acasă, la Ploiești. A fost unul dintre cei mai mari comentatori sportivi din România.
Cea mai notabilă bornă atinsă de Dan Voicilă în cariera lui este comentarea, la radio, a finalei Cupei Campionilor Europeni dintre Steaua și Barcelona, din 1986. Acesta a fost, probabil, cel mai important meci de fotbal din istoria sportului românesc, prin victoria Stelei, iar Voicilă și-a pus numele alături de acest moment emblematic. Radio România Actualități a anunțat decesul lui.
”Un om deosebit, un adevărat profesionist al radioului. O voce caldă și totodată impunătoare, un om care își găsea întotdeauna timp să stea de vorbă cu tine. Cu tolba plină de povești cu tâlc, cu sfaturi utile și de multe ori cu câte o glumă care îți mergea la suflet.
Acesta a fost Dan Voicilă, seniorul transmisiunilor sportive, colegul nostru de redacție, care s-a alăturat bunilor săi prieteni, alături de care povestea în birourile Redacției Sport de la etajul 4, Paul Grigoriu, Florian ”Moțu” Pittiș, Ion Ghițulescu sau Octavian Vintilă.
Dan Voicilă (născut în 7 aprilie 1939, la București – decedat în 1 septembrie 2024, la Ploiești), a fost un celebru comentator radio de sport. Absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității București și al Facultății de Ziaristică, București (1967) s-a angajat la Radio, în calitate de crainic-reporter (în 1968), ulterior devenind publicist-comentator.
Printre altele, a transmis în direct de la Jocurile Olimpice de la Barcelona și Sydney, de la turneele finale ale CM de fotbal SUA (1994), de la CE din Anglia (1996).
A comentat pentru Radio celebra finală a Cupei Campionilor Europeni din 1986, Steaua – FC Barcelona”, au scris cei de la Radio România Actualități, pe site.

Sursa: CugetLiber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

Vremea Constanta
Your API key is not activated yet. Remember that newly created API keys will need ~ 15 minutes to be activated and show data, so you might see an API error in the meantime.
Or
Invalid API key. Please see http://openweathermap.org/faq#error401 for more info.
Close

Close
Navigation
Categories