Bugetul programului este de 1,5 miliarde de lei și finanțează proiectele care se ocupă cu protecția resurselor de apă, sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate menajere. Sesiunea de finanțare va începe la 30 de zile de la publicare.
„Așa cum anunțam zilele trecute, am ajuns în momentul în care investim în extinderea sistemelor de apă și canalizare. Astăzi, am trimis la Monitorul Oficial, Ghidul de finanțare pentru Programul vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate. Obiectivul general al acestor investiții este creșterea gradului de acces al populației la serviciul public de apă și canalizare, ceea ce, cu siguranță, va duce la o protecție mai bună a mediului înconjurător, respectiv o îmbunătățire a calității vieții și a sănătății cetățenilor. Pentru programul de apă canal, ne propunem să finanțăm sisteme integrate de alimentare cu apă, stații de tratare, canalizare și stații de epurare pentru care am alocat 1,5 miliarde lei”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.
Programul are caracter multianual şi se desfăşoară la nivel naţional, pe regiuni. Finanțarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi: 12 milioane de lei cu TVA, pentru UAT cu o populație mai mică de 5.000 de locuitori; 20 de milioane de lei cu TVA, pentru UAT cu o populație cuprinsă între 5.001– 10.000 de locuitori; 30 de milioane de lei cu TVA, pentru UAT cu o populație mai mare de 10.000 de locuitori. Înscrierea în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de Administrația Fondului pentru Mediu.
Obiectivele acestui program constau în: reducerea şi limitarea impactului negativ asupra mediului, cauzat de evacuările de ape uzate; efectuarea investiţiilor necesare înființării de sisteme de alimentare cu apă și/sau canalizare, extindere a sistemelor de alimentare cu apă și/sau canalizare existente, modernizare a sistemelor de alimentare cu apă și/sau canalizare existente, care vor contribui la îmbunătăţirea protecţiei mediului, protejarea populaţiei de efectele negative ale apelor uzate asupra sănătăţii omului şi mediului prin asigurarea de reţele de canalizare şi staţii de epurare şi asigurarea alimentării cu apă potabilă.
Prin implementarea acestui program, România va realiza obligaţiile pe care şi le-a asumat în ceea ce privește epurarea apelor uzate, transpuse în legislaţia naţională prin HG nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările şi completările ulterioare.