244 misiuni executate de pompierii militari constănțeni în minivacanță

În perioada 30 noiembrie-4 decembrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 244 de misiuni, cele mai multe dintre ele –185, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale. foto cu rol ilustrativPompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 5 incendii în urma cărora s-au înregistrat doar pagube materiale. În perioada menționată, pompierii militari au intervenit și în cazul a 7 accidente rutiere soldate cu 10 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, 6 dintre ele fiind ulterior transportate la spital. De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în  alte 47 situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD, ori salvare animale captive în medii ostile vieții. De asemenea, reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean au transmis faptul că de pe data de 30 noiembrie ora 5:00 și până luni, 4 decembrie, ora 5:00, au fost 1.202 de solicitări în tot județul, din care 550 în Constanța. Cele mai multe pentru cefalee, dureri abdominale și febră.

Sursa: ReplicaOnline.ro

Lasa un comentariu

ALTE STIRI

Newsletter

Ramai conectat cu ultimele noutati din Constanta

EVENIMENTE CONSTANTA

PRIMARIA CONSTANTA

No Content Available

ULTIMELE STIRI

loader-image
Constanța, RO
9:05 am, februarie 23, 2024
temperature icon 6°C
cer acoperit de nori
Humidity 82 %
Pressure 1015 mb
Wind 28 Km/h
Wind Gust: 42 Km/h
Visibility: 0 km
Sunrise: 6:54 am
Sunset: 5:44 pm
Close

Close
Navigation
Categories