Te-ai mai fi vaccinat dacă știai dinainte lista reacțiilor adverse stipulate în contractul dintre producătorii vaccinurilor anti-covid și statele europene? 20.000 de mii de români au suferit în urma vaccinării, în condițiile în care habar nu am avut de posibilele reacții adverse. De ce?Pentru că Ministerul Sănătății a secretizat contractele de achiziție în care erau stipulate acestea. FACIAS a dat în judecată ministerul, iar vineri este deja primul termen în instanță.Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) duce o luptă continuă cu Ministerul Sănătății pe tema achizițiilor din pandemie, dar și pe secretizarea contractelor cu producătorii de vaccinuri prin care au ascuns posibilele reacții adverse.Lupta a ajuns în instanță și FACIAS solicită desecretizarea acestor contracte tocmai pentru a putea trage la răspunderea Ministerul Sănătății pentru faptul că a ascuns posibilele reacții adverse de pe urma cărora peste 20.000 de români au avut de suferit.Pe lângă acțiunea juridică, FACIAS a lansat și campania „Respect și Responsabilitate” ce are ca scop responsabilizarea statului și tuturor celor care poartă răspunderea pentru situațiile în care s-au constatat reacții medicale adverse severe la persoanele vaccinate împotriva COVID 19.FACIAS acordă sprijin și informații persoanelor care au suferit din punct de vedere medical, moral și financiar ca urmare a vaccinării anti-COVID 19, în sensul ca acești români să aibă șansa de a primi de la responsabili despăgubiri pentru daunele suferite, scrie stiripesurse.ro.