Fostul preşedinte interimar al Senatului (9 aprilie – 21 decembrie 2020) Robert Cazanciuc consideră că fondul legislativ “uriaş” existent trebuie verificat dacă “nu e căzut în desuetitudine” şi speră să propună, cu ajutorul unor tineri, prin utilizarea inteligenţei artificiale, un proiect de lege “de asanare legislativă”.
El a menţionat luni că Alexandru Ioan Cuza a înfiinţat Camera ponderatoare, Senatul de astăzi, un momemt care trebuie să rămână măreţ în istoria poporului român. Cazanciuc şi-a exprimat însă mâhnirea că la întrebarea “cine a fost Cuza?” nu a ştiut să răspundă niciunul din cei zece elevi în clasele a VII-a şi a VIII-a pe care i-a întrebat, în urmă cu trei luni, când a vizitat o şcoală aflată la 30 de kilometri depărtare de Bucureşti.
El i-a menţionat pe unii dintre senatorii care “au scris istorie”: Nicolae Kretzulescu, Nicolae Rosetti-Bălănescu, Ştefan Golescu, Dimitrie Ghica, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Titu Maiorescu, Petre Carp, Mihail Kogălniceanu, Constantin Argetoianu, Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga.
“Putem spune că şi clasa politică postdecembristă a scris ceva, mai ales în procesul de reconstrucţie a democraţiei în România. Auzim de multe ori că legile nepotrivite sunt de vină pentru că ceva nu merge bine în societate. Legile sunt adoptate pentru a ajuta bunul mers al vieţii, nu pentru a-l împiedica. De aceea, cred că avem datoria să verificăm cât mai curând dacă mare parte din acest fond uriaş legislativ nu este căzut în desuetitudine. Am contactat de curând mai mulţi tineri creativi şi sper să vă pot propune un proiect de asanare legislativă cu ajutorul inteligenţei artificiale”, a adăugat senatorul PSD Robert Cazanciuc.
Fostul preşedinte al Senatului a amintit că democraţia parlamentară rămâne singura modalitate prin care decizia majorităţii “capătă voinţa legistativă naţională”.
“Jubileul de 160 de ani de la înfiinţarea Senatului ne oferă tuturor o lecţie de înţelepciune politică, dar şi o misiune, pentru că, investiţi de naţiune cu mandatul de senator, să nu uităm că democraţia parlamentară, cu suişurile şi scăderile sale, rămâne singura modalitate prin care decizia majorităţii îşi pierde trăsătura de decizie politică şi capătă voinţa legislativă naţională. La mulţi ani, Senatului! La mulţi ani, România!”, a transmis Cazanciuc.